O povestire la plecarea lui Nicolae Teodoreanu

27971676_1574743322563131_7753927858924825395_nVestea plecării lui Nicolae Teodoreanu dintre noi m-a străfulgerat. Am fost atât de surprinsă, de îndurerată și de șocată de această pierdere neașteptată, încât – vreme de multe săptămâni – nu am putut scrie un rând – și s-ar fi cuvenit, căci mi-a fost mentor, apropiat colaborator și drag prieten.

Prea mulți oameni buni s-au stins în ultimul timp – și înainte de vreme. E drept, cum se spune, că oricine poate pleca în orice clipă; totuși, este în firea lucrurilor să simțim revoltă și durere. “Tu știi c-așa e dat; tot ce trăiește va muri, trecând prin viață în vecie,” spunea Shakespeare; dar vremea sa nu era acum.

Îmi amintesc că am aflat de pe Facebook, la câteva ore după ce s-a întâmplat – căci astfel de vești circulă fulgerător. Nu pot crede că este adevărat, spunea cineva. Am pierdut doi oameni buni, atât de repede, prea curând. Se referea la Nicolae Teodoreanu și la prietenul său și al nostru – a cărui dispariție subită de asemenea mi-a lăsat răni adânci – Liviu Dănceanu.

Nu vreau să scriu un In Memoriam; vreau să vă povestesc despre acest om bun, discret, modest, talentat, cu suflet cald și inteligență sclipitoare, mereu gata să ajute și să împărtășească, acest om cinstit, muncitor și înzestrat cu multe daruri ale spiritului pe care le-am admirat cu toții. Povestea lui, prin ochii mei.

Auzisem deseori lucrări semnate de Nicolae Teodoreanu, incluse în programele de muzică contemporană la care obișnuiam să merg acum câțiva ani. Erau lucruri minunat de frumoase, altfel decât auzeai în mod obișnuit, melodioase, fără acele asperități contrastante ce sunt specifice ethosului contemporan. Erau piese pe care le reascultam cu plăcere, bucurie și curiozitate. Mi-aș fi dorit să știu mai multe despre omul din spatele partiturilor, dar acest om, mereu modest, nu se lăsa văzut ușor. Auzisem că este un foarte bun cunoscător al folclorului și al muzicii bizantine și că își găsește deseori surse de inspirație în aceste două zone, cum aveam să constat și eu ulterior, având ocazia fericită de a-i aprofunda creația.

L-am cunoscut, în fine, cu ocazia primei audiții a unei lucrări vocal-camerale, prezentată la Sala Radio în cadrul Săptămânii Internaționale a Muzicii Noi, în 2011, la București. Lucrarea se numea Imnele iernii. Cântări la Naşterea Domnului, pentru cor, soliști și orchestră de cameră – o muzică ireal de frumoasă, ce m-a făcut să mă cutremur, cu toate că nu împărtășeam aceeași practică spirituală. Cu adevărat, am realizat atunci, muzica transcende orice bariere și are capacitatea de a traduce simțiri din cele mai diferite astfel încât ele să fie împărtășite de oameni ce nu merg, poate, pe același drum spiritual. Inima mea s-a umplut de imnele Sfântului Efrem, așezate pe note blânde, răscolitoare. Ascultai și brusc, ți se făcea dor de acasă, acel acasă al sufletului unde te regăsești și te odihnești ca niciunde altundeva.

Imnele iernii. Ce frumusețe pură! Cu acea ocazie, am avut bucuria și privilegiul de a-l cunoaște și pe compozitor. Cum înregistram și documentam lucrări de muzică contemporană în mod extensiv în acea perioadă, pentru Revista No14 Plus Minus pe care o conduceam, colaborarea noastră s-a înfiripat în mod firesc. Am discutat despre muzică, despre Ștefan Niculescu față de care împărtășeam aceeași smerită adorație, despre Imnele iernii mai ales, despre cum fusese alcătuită acea minunată creație. Am avut satisfacția de a primi partitura și de a putea reasculta și descoperi toate frumusețile ascunse ce-mi scăpaseră la prima audiție și să retrăiesc acea stare de bine ce mă învăluise la concert. Am elaborat o analiză a Imnelor iernii, drept lucrare de absolvență a cursului de Muzică Bizantină, unde studiasem sub îndrumarea profesorului Nicolae Gheorghiță. Acesta din urmă, cu multă răbdare și aplicație, mă învățase notele psaltice și modurile bizantine, astfel încât, cu ocazia respectivei analize, înțelesesem încă și mai bine cum construise compozitorul minunatele sale imne.

Dar despre Imnele iernii și cum au fost ele înfăptuite voi mai vorbi în finalul acestei povestiri.

Colaboram deja pentru diferite articole și deseori discutam lucrări și ipoteze, când – în cadrul programului meu de studii de masterat pe care îl urmam la Universitatea Națională de Muzică din București, am descoperit cu bucurie neașteptată că Nicolae Teodoreanu era unul dintre profesorii titulari ai unui curs la care urma să particip. M-am bucurat foarte mult.

Am studiat muzică electronică și multimedia timp de două semestre și a fost printre cele mai utile și mai importante lucruri pe care le-am învățat acolo. Ne învăța ceva foarte practic: programe de editare muzicală, indispensabile oricărui compozitor de azi. Nu știam absolut nimic despre respectivele programe, WaveLab și Cubase, atunci când am început acest curs, dar – până la sfârșit, am reușit să elaborez proiecte ample sub îndrumarea sa, astfel că nu am regretat nicio clipă vreuna dintre numeroasele clipe în care am stat aplecată asupra laptopului, învățând să deformez, alterez, reformez sunete, astfel încât să sune nou și proaspăt. Mie nu îmi plăceau „efectele” realizate pe instrumente live, modurile diverse de a cânta cu spatele arcușului, sau de a prepara pianul, sau de a înmuia instrumentele de percuție în apă; dar îmi plăcea muzica electronică, iar când am reușit să-i înțeleg potențialitățile și să văd efectiv cum se face, o întreagă lume necunoscută și-a deschis porțile în fața mea, iar acest lucru i-l datorez lui Nicolae Teodoreanu – pentru modus operandi, deoarece baza teoretică o acumulasem deja de la un alt mare profesor și cunoscător al muzicii electronice, Octavian Nemescu.

Cursurile cu Nicolae Teodoreanu aveau aspectul unui atelier. Nu că nu ar fi fost un profesor strict; era! Iar dacă nu îți făceai temele, erai, de bună seamă, certat. Dar întâlnirile de lucru erau destinse și pline de bună dispoziție, abia le așteptam cu toții – pentru că aici cream cu adevărat ceva, cu toții – eram cu toții compozitori, chiar și colegii de la pedagogie – toți trebuia să elaborăm o lucrare originală, fie ea oricât de scurtă. Trebuia să încercăm, pentru a dovedi că stăpânim aplicațiile – și, în final, toți am fost bucuroși peste măsură să ne ascultăm unul altuia creațiile în cadrul micului concert care a reprezentat absolvența noastră de curs.

Avea o răbdare infinită, așa cum orice mare profesor are. Îmi amintesc cum a stat treizeci de minute lângă un coleg ce lipsise la primele cursuri și nu deținea noțiunile introductive, pentru a-l pune în temă și a-l ajuta să ajungă la același nivel cu noi.

La sfârșit de curs, multe mici lucruri minunate au îmbogățit prietenia noastră ce se închegase. Aflu cu surprindere despre o extraordinară coincidență! Colega mea din dreapta de la corul de biserică în care cântam – Nadia – era însăși mătușa sa. M-am bucurat enorm, căci doamna Nadia îmi era dragă cu mult înainte de a afla de înrudirea lor – și împreună ne-am mirat despre cât de mică este lumea. Cu adevărat astfel!

Dar iată că povestirea merge înainte și poate s-ar fi cuvenit să ofer câteva date biografice despre omul, artistul Nicolae Teodoreanu, căci activitatea sa creativă și științifică reprezintă, pentru mine, un model de inspirație.

03031649-1369466374Nicolae Teodoreanu s-a născut în Bucureşti la data de 26 iunie 1962. A absolvit secția de compoziție clasică la Universitatea Națională de Muzică din Bucureşti în 1986, unde a studiat, printre alții, cu Aurel Stroe, Anatol Vieru şi Ștefan Niculescu. Cu Aurel Stroe a lucrat timp de trei ani (1982-1985), alături de colegii săi, Ioan Dobrinescu și Ioana Glodeanu – care, mai târziu, avea să-i devină soție. Când Aurel Stroe a părăsit țara, a fost repartizat la clasa lui Anatol Vieru, care i-a oferit o altă perspectivă asupra creației componistice. De la Ștefan Niculescu mărturisea[1] că a învățat să lucreze aplicat, într-un ritm constant și extrem de aplicat, lucrând, refăcând și modificând un pasaj muzical până când devenea de neatins – adică, în ochii creatorului său, perfect.

Cu Ștefan Niculescu a studiat forme, fiind profund marcat de remarcabilul talent pedagogic – care, cred eu, l-a inspirat să devină, la rândul său, un excelent pedagog. Cursul de forme s-a prelungit cu întâlniri la Vacanțele muzicale de la Piatra Neamț și cu întâlniri private acasă la Ștefan Niculescu, unde se analizau lucrări contemporane, iar vizitatorii-studenți erau invitați să-și expună și dezbată propriile idei despre creație. Muzica secolului XX era, desigur, în centrul atenției.

A obținut Doctoratul la Academia de Muzică din Cluj-Napoca în anul 2002, după elaborarea unei teze ce are drept subiect sisteme intonaționale din folclorul muzical românesc din Bihor. Din 1990, a lucrat ca etnomuzicolog cercetător la Institutul Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu” şi profesor asociat la Universitatea de Muzică din Bucureşti (până în 2009 şi Brașov). A fost membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România (UCMR) şi al Societății Internaționale de Muzică Contemporană (SIMC). A beneficiat de mai multe burse de compoziție şi cercetare muzicală din Germania (DAAD in Berlin, unde a studiat cu Paul-Heinz Dittrich, Dieter Schnebel şi Walter Zimmermann, şi RHEIN-NEKAR-KREIS, în calitate de compozitor în rezidență în Dilsberg), Austria (HERDER în Viena, nominalizat de Ștefan Niculescu, ocazie cu care a studiat cu Dieter Kaufmann muzica electroacustică) şi România (New Europe College şi MIDAS – bursă post-doctorală oferită de Universitatea de Muzică din Bucureşti). A primit Premiul „George Enescu” al Academiei Române (2006), premii ale Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România (2011 şi 2014) şi o mențiune la concursul „Carl-Maria-von-Weber” din Dresda (1991).

f. Photo N. Teodoreanu.jpgA compus piese camerale, vocale şi instrumentale, lucrări simfonice, electronice, o operă de cameră, un oratoriu, interpretate, publicate şi înregistrate pe CD în România, Germania, Franța, Austria. Ca etnomuzicolog, este autor şi coautor al mai multor volume științifice, a ținut numeroase comunicări şi a publicat diverse articole în revistele de specialitate.

Componistica şi cercetarea sa etnomuzicologică reprezintă o încercare de sondare şi reevaluare a fundamentelor psiho-culturale ale muzicii, abordate atât la nivel muzical-stilistic şi cât şi la cel fizico-acustic. O atenție deosebită a fost acordată sunetul muzical şi proprietăților sale expresive. În lucrul cu materialul muzical, apelează adesea la metodele algoritmice şi informatizate, atât în lucrările instrumentale, cât şi în cele electronice. Preocupări recente includ fuziunea dintre tehnicile şi gramatica muzicii savante a Europei, şi elemente de limbaj preluate din studiul muzicilor tradiționale, cum ar fi muzica bizantină, dar şi altele.

Vocea este un element caracteristic al creației sale. A compus numeroase lucrări pentru voce / cor / soliști și diferite combinații instrumentale. O astfel de lucrare este Lamnicu plamnicu piscopalnicu, o piesă pentru cor de copii și ansamblu instrumental, al cărei titlu derivă dintr-un vers folcloric. Piesa reflectă preocuparea sa constantă pentru folclorul copiilor, asupra căruia s-a aplecat cu stăruință ani de-a rândul, efectuând o sistematizare a acestuia. Experiența lucrului la acest proiect a avut efect, cum era firesc, în diferite lucrări muzicale, printre care și aceasta. Am fost prezentă la prima ei audiție, în cadrul SIMN.

lamnicu

Fotografie realizată în timpul primei audiții a piesei Lamnicu plamnicu piscopalnicu

Despre propria estetică componistică, Nicolae Teodoreanu afirma, în interviul citat, următoarele: Am pornit adesea de la un reper sonor preexistent, preluat din folclor, din muzicile extraeuropene, din muzica naturii şi chiar din „muzica” corpului uman, așa cum a fost captată în anumite investigații clinice (ultimele, mai ales în piesele electronice). Alteori am plecat de la muzica interioară a unui text poetic, în acele lucrări vocale scrise pe versurile unor poeți extrem de „muzicali”, precum Lucian Blaga, Vasile Voiculescu, sau Daniel Turcea, alteori de la muzicalitatea expresă a vorbirii, din linia melodică deseori inconștientă pe care o „cântăm” atunci când vorbim; am făcut niște analize acustice în domeniul ăsta (publicate în Revista de Folclor) şi lucrurile observate acolo au devenit „materie primă” pentru mai multe piese vocale sau vocal-instrumentale scrise la Berlin. Nu în ultimul rând am câteva piese legate de muzica bizantină. Am încercat să aduc împreună două muzici „incomensurabile”, cum ar zice Stroe: muzica bizantină şi muzica europeană cultă. Aici intră Variaţiuni-Varis, compusă pentru protopsalt şi ansamblu instrumental, în care stima solistului este scrisă în notație neumatică; este o piesă Revista MUZICA Nr. 6 / 2017 18 destinată protopsaltului Patriarhiei, Mihail Bucă, şi ansamblului Archaeus. S-a cântat de vreo două ori în țară şi odată la Köln. Este o compoziție dificilă, care cere celor două „partide” să facă drumul una către alta. Tot pe linia asta am mai avut o încercare similară cu piesa Nunta, pe versurile lui Daniel Turcea, în care am avut patru psalți cu știmă în notație bizantină şi un ansamblu de patru instrumente. Recunosc că am „forțat nota” şi de data asta, căci psalților le-am cerut să cânte polifonic, într-o polifonie de tip organum, neobișnuită pentru ei, iar pe instrumentiști, inclusiv pe clavecinist, pe prietenul meu Dan Racoveanu, i-am pus să cânte microtoniile muzicii bizantine[2].

Pentru că vorbim despre creația componistică a lui Nicolae Teodoreanu, aș vrea, în cele ce urmează, să vă prezint mai detaliat câteva aspecte ale Imnelor iernii – dintre toate lucrările sale, cea care mi-a rămas cel mai adânc întipărită în suflet. Merită cu prisosință să îi dedicăm câteva pagini.

Lucrarea, intitulată Imnele iernii. Cântări la Naşterea Domnului, are următoarea formulă instrumentală: lemne, alămuri, percuție (vibrafon şi campane), orgă şi pian, trei soliști (soprană înaltă, mezzo-soprană, bas) şi grup vocal (4 din fiecare partidă corală). Lucrarea este întemeiată pe Madrashele Sfântului Efrem Sirul – Imnele Nașterii şi Arătării Domnului – omilii în versuri cu strofe şi refren. „Madrashele” reprezintă echivalentul sirian al ebraicului „midrashim” care se traduce prin „învățături” – acestea erau predici în versuri şi strofe cu valori variabile, cântate de cor sau de un solist după melodii indicate de manuscrise în fruntea lor – şi care fixau, în acelaşi timp, o structură prozodică precisă; după executarea fiecărei strofe, comunitatea intervenea cu un refren[3].

Aceste Madrashe ale lui Efren Sirul şi-au avut un corespondent în prima imnografie bizantină în kontakia – gen ilustrat de Roman Melodul (d. 560), tot sirian de origine. Madrashele Nașterii şi Arătării Domnului celebrează misterul hristologic al întrupării şi al întregii Economii a mântuirii cu un accent deosebit pus pe mariologie. Efrem Sirul este un poet creștin fabulos şi fascinant, unul dintre cei mai profunzi teologi ai tradiției creștine.

Lucrarea este structurată în cinci secțiuni, unele dintre ele având câte patru sau trei subsecțiuni: Preludiu, apoi câte un pachet întreg pentru fiecare solist: recitativ, arie, coral, interludiu, cu excepția sopranei, care intervine ultima; aici interludiul este plasat înaintea coralului, care devine parte distinctivă, respectiv devine finalul piesei.

Secțiunea 1 este reprezentată de Prolog: în prim plan se află corzile, clopotele şi pianul (care este utilizat tot ca instrument de percuție, cu blocuri acordice ce sugerează clopotele). Este prezentat materialul modal care va fi unitar pe tot parcursul piesei, utilizându-se tronsoane din mod în diferitele secțiuni şi subsecțiuni. Doar în secțiunile intonate de grupul coral vor interveni modulații care alterează structura modului inițial. Modul este construit din secunde mici, mari şi mărite, ceea ce potențează sonoritatea bizantină. Această scară sonoră nonoctaviantă, în varianta cu mi natural, reprezintă o excepție a glasului I, care este un glas diatonic, variantă în care sol este bemolizat, dându-i o sonoritate aparte, dar expresivă. Sol bemol nu apare în scara de bază a glasului I ci este menționat pe parcurs în piese, prin ftorale (ca alterații accidentale). Interesant este că, dacă se adaugă mi bemol (în varianta fără sol bemol), noua formulă obținută se suprapune exact peste glasul II.

Corzile intonează frânturi de melodie în diviziuni excepționale şi cu salturi mari, dar deseori în octave paralele, iar pe acest fundal sonor se insinuează sunetul solemn şi cald al clopotelor.

Secțiunea a doua este constituită din patru subsecțiuni, astfel: Subsecțiunea 2.1, Roada iernii, este un recitativ cu acompaniament de orgă, pentru bas solo. Textul, de o mare poeticitate, bogat în metafore liturgice, vorbește despre Nașterea Domnului asemenea unei semințe: „În luna lui Kanon, care ascunde sămânța în pământ, a țâșnit din pântec Vlăstarul vieții (…) În luna lui Kanon ne-a răsărit o zi fără sfârșit (…)”. Orga acompaniază printr-un acord ce evoluează de la trei sunete (fa – sol b – la) la un cluster de șapte sunete – în registrul grav – cluster care reprezintă organizarea verticală a modului prezentat inițial în cadrul secțiunii 1. Subsecțiunea 2.2 – Cântarea iernii – este o arie pentru bas cu acompaniament de suflători de lemn şi alamă, în „consonanță” cu registrația blândă, caldă, a orgii din subsecțiunea anterioară, registrație Flutes 8, sugerată de compozitor şi care se menține neschimbată până la sfârșitul lucrării. Aici, melodia este construită doar prin intermediul a cinci sunete (la – si b – re – mi b – fa, în care doar sunetul mi b este străin de materialul modal prezentat până acum), cu salturi de cvarte şi cvinte perfecte, ceea ce îi conferă o solemnitate liturgică. „Mărturisesc întâia Ta naștere din Tatăl ascunsă de toate făpturile (…)”. Subsecțiunea 2.3 – corală cu acompaniament de suflători de lemn – se intitulează Lauda Glasului întrupat şi constituie refrenul lucrării, ea apărând şi în cadrul celorlalte secțiuni mari ce se succed în continuare, în diverse ipostaze variaționale. Vocile evoluează pe grupuri sau separat; melodia, în cel mai pur stil bizantin, cu formule ritmice provenind din troparele de strană, este ipostaziată fie la una din voci, în timp ce isonul este intonat de bas sau sopran, fie la câte două sau trei voci în octave paralele, decurgând de aici un puternic ethos arhaic, amintind de organum. Melodia este constituită din intervale mici, uşor de intonat, iar secunda mărită apare constant: „Laudă Celui ce a venit la noi prin întâiul Său Născut!”. Foarte rar apar formule ritmice diferite la partidele corale, toată subsecțiunea evoluând mai degrabă izoritmic şi foarte puțin eterofonic. Secțiunea a doua se încheie cu un Interludiu instrumental (2.4) cu elemente din Prolog.

Secțiunea a treia este destinată mezzo-sopranei. Debutează, simetric cu secțiunea a doua, printr-un recitativ recto-tono cu acompaniament de orgă. Această subsecțiune, 3.1, este intitulată Lumina nopții. Armonia este construită pe bază de acorduri de cvartă perfectă, cu aceeași sonoritate blândă şi luminoasă ce se obține prin registrația Flute a orgii. Acordul de cvarte evoluează spre acelaşi cluster cromatic ce însumează toate elementele modului, pentru a reveni în finalul subsecțiunii la acordul de cvarte. Aşadar, rarefiere – densificare – rarefiere. „Voi însă să vegheați ca niște luminători în această noapte luminoasă, care, chiar dacă e neagră, puterea ei strălucește (…) Aceasta e noaptea împăcării; nimeni încruntat şi întunecat să nu fie în ea  (…) Aceasta e noaptea Celui Blând; nimeni să nu fie amar şi aprig în ea! În această noapte a Celui Smerit nimeni să nu fie trufaș şi mândru!”. Splendide metafore, printre cele mai frumoase din întreaga lirică universală. Subsecțiunea 3.2 – Cântarea grăuntelui – este o arie pentru mezzo-soprană, a cărei melodie este construită pe cinci note, ca şi aria anterioară a basului solist (mi b – da – sol b la – si b) dar, ca intervalică, diferă radical, fiind preponderente intervalele mărite. „Şi ca un grăunte din grădina noastră şi ca o rază mică pentru ochiul nostru, a răsărit, s-a întins şi  a umplut lumea.” Urmează Refrenul (3.3. – Laudă glasului întrupat) cu mici variații faţă de precedenta apariție în cadrul discursului componistic. Melodia este uşor polifonizată, vocile evoluează tot în octave paralele dar centrul sonor se mută pe sunetul Re iar multe dintre intrările vocilor se realizează în stretto. Secțiunea a treia se încheie cu un interludiu orchestral, corzile intonând frânturi de melodie din Preludiu, pe baza Do.

Secțiunea a IV-a are trei subsecțiuni. Cea dintâi, 4.1, se intitulează Darul cerșetorului – şi este un recitativ pentru soprană înaltă. Este pus în valoare registrul acut, strălucitor, al sopranei, acompaniat de aceleași sonorități blânde ale orgii, armonia evoluând în aceeași manieră ca şi în modulele anterioare: un acord inițial, a (la – do – re – mi b – fa) devine cluster cromatic, b, pentru a reveni la acordul a. „A prefăcut apa în vin ca un Făcător; dar a băut din ea ca un sărman. Dintru ale Sale au făgăduit să-I dea toţi cei ce I-au dat; din comoara Lui au pus pe masa Lui.” Punctul culminant al lucrării este reprezentat de subsecțiunea 4.2, Cântarea Mariei, arie pentru soprană cu acompaniament de flaute, treptat insinuându-se şi celelalte lemne alături de vibrafon. Flautele intonează o figurație armonică din doar două note, asemănătoare unui tril blând, cu repetiții ale aceluiași sunet ce amintesc de bisbigliando. Structura modală este surprinzătoare: sunetele se succed în secunde şi terțe mici (interval enarmonic cu secunda mărită): re – fa – fa # – la – la # – do – do # – mi. Melodia este strălucitoare şi pregnantă, punând în valoare textul de o frumusețe inefabilă: „Fiul Celui Ceresc a venit şi S-a sălășluit întru mine şi eu m-am făcut mama Lui. Şi așa cum eu L-am născut printr-o altă naștere, tot așa şi El m-a născut printr-o a doua naștere. El a îmbrăcat trupul, haina maicii Sale, iar eu am îmbrăcat slava Lui.” Secțiunea se încheie cu un interludiu de tutti orchestral ce evoluează spre Do grav.

Finalul lucrării este reprezentat de secțiunea a cincea, Laudă Glasului întrupat – în fapt, refrenul augmentat prin procedee variaționale şi formale. Este utilizat tot aparatul orchestral, cei trei soliști interpretează un terțet, acompaniați de cor. Materialul modal este cel inițial, soliștii şi corul evoluează responsorial, iar din punct de vedere sintactic discursul muzical este puternic polifonizat. Pentru intervențiile soliștilor, compozitorul reia ideile de construcție melodică din secțiunile dedicate fiecăruia: basul cântă o melodie realizată din salturi intervalice de cvarte perfecte; mezzosoprana – intervale disonante, cvartă mărită sau chiar septimă mare; soprana – melodie diatonică, luminoasă. Corul intonează aceeași melodie din celelalte apariții ale refrenului, cu modulații la secundă mică, întărite prin ison, cu un efect pregnant în plan psihologic.

Ultimele măsuri încheie simetric lucrarea amintind ideile din prolog: corzile readuc în memorie tema din Preludiu, se insinuează campanele şi pianul sugerând tot clopote, instrumentele se sincronizează în izoritmie, în fortissimo, ca într-un strigăt de bucurie ce încununează imnele Sfântului Efrem Sirul şi care au constituit miezul cald al acestei modeste analize.

În ultima vreme, lucram împreună la web-site-ul său de compozitor. Ne aflam cu lucrul în faza finală, începusem să adăugăm lucrări muzicale. Alesese un header pentru site – un fragment dintr-unul din manuscrisele sale, arăta excepțional, îngrijit și delicat. Voia ca site-ul să fie perfect din toate punctele de vedere, și de aceea lăsasem pentru la final maparea domeniului pe care-l cumpărase. Și atunci s-a întâmplat tragedia ce l-a luat pe bunul nostru prieten dintre noi, lăsându-ne mai triști, mai săraci, mai pustii. Nu pot să nu îmi amintesc de credința sa profundă, ce-mi făcea chiar și mie bine, și de aceea îmi spun cu nădejde că se află în cel mai înalt cor al îngerilor, de unde privește spre noi cu bunăvoință și căldură, așa cum a fost și când se afla aici. Faptul că există un aici și un acolo este ceea ce ne face să ne cutremurăm în astfel de momente și să ne amintim că plecarea… dincolo poate să se întâmple pe neașteptate, subit și cutremurător. Să ne amintim – și să fim mai buni și mai iubitori cu prietenii noștri. Timpul este neiertător.

Veronica Anghelescu

 

Alte lecturi recomandate:

Andra Apostu: Interviu cu Nicolae Teodoreanu

http://www.ucmr.org.ro/Texte/RV-6-2017-1-AApostu-De-vorba-cu-NT.pdf

Nicolae Teodoreanu despre Ștefan Niculescu. Text inedit

https://no14plusminus.ro/2012/02/10/stefan-niculescu-dialog-despre-creatia-muzicala/

 

 

 

Nicolae Teodoreanu

Listă de lucrări

Creaţia muzicală

 

Muzică de scenă şi vocal-simfonică

Corabia, mini-operă de cameră pe texte extrase din Biblie, Der tanzende Tod, Des Knaben Wunderhorn, 1996;

Imnele iernii. Cântări la Naşterea Domnului pentru soprană, mezzo-soprană, bas, grup coral mixt şi orchestră de cameră, 2011;

 

Muzică simfonică

Noaptea de cremene, cantată pentru mezzo-soprană şi orchestră de cameră pe versuri Vasile Voiculescu, 1986;

Poem pentru orchestră mare, 1989;

Concert pentru violă şi orchestră, 1991-92;

Vârstele timpului pentru orchestră mare, 1993;

Concert pentru vioară şi orchestră de coarde, 1995;

 

Muzică de cameră

Dialoguri pentru flaut şi oboi, 1983;

Sonata pentru violoncel şi pian, 1984;

Crinişte, pentru trompetă, corn, trombon, 1987;

Quartet de coarde, 1989;

Recitativo secco e basso continuo pentru trompetă şi contrabas, 1995, Viena;

HeteroFonie pentru trei blockflöte alto, 1995;

Strigare de biruință pentru vioară solo, 1999;

Murmur pentru saxofon sopran/sopranino/bariton, viola şi pian, 2011; cu versiune pentru flaut in do/piccolo/flaut bas, pian şi percuţie, 2014;

Noison pentru flaut in do, pian şi percuţie, 2014;

Muguri şi flori pentru două viole, 2016.

 

Muzică vocală

Lacrima şi Raza, 4 lieduri pentru mezzo-soprană şi pian pe versuri Lucian Blaga, 1988;

Anastasia pentru mezzo-soprană şi 5 instrumente pe versuri de Daniel Turcea, 1992;

Strigare pentru 8 voci soliste, după Psalmul 101, 1995;

Sicut in caelo et in terra pentru 8 voci soliste şi percuție, după Plângerile lui Ieremia, 1999;

Cântarea nopții pentru soprană, flaut şi harpă pe versuri de Daniel Turcea, 2002;

Variaţiuni-Varis pentru Bariton (Psalt) şi ansamblu instrumental, 2007;

Lamnicu, plamnicu piscopalnicu pentru cor de copii şi percuție, 2012;

Nunta pentru 4 voci psaltice, vioară, violă, clarinet în si b (şi cl. bas), clavecin pe versuri de Daniel Turcea, 2013;

Privighetoarea pentru soprană şi pian pe versuri de Ignatie Grecu, 2015.

Flăcări și Cântec sub stele  pentru soprană și pian

 

Muzică corală

Cu colțul inimii pentru cor mixt, pe versuri de Nichita Stănescu, 1984;

Despre țara de unde venim pentru cor mixt pe versuri de Ana Blandiana, 1985;

Colindă pentru cor mixt pe versuri de Lucian Blaga, 1987;

Naşterea Ta pentru 12 voci egale, 1988;

Belșug pentru cor mixt pe versuri de Lucian Blaga, 1992

Cântecul bradului pentru cor mixt pe versuri de Lucian Blaga, 1993;

 

Ceremonial pentru cor mixt pe versuri din psalmi şi populare, 1994;

Gloria Patri. Omaggio a Liviu Glodeanu pentru cor mixt, 2015.

 

Muzică electronică

Prima pentru tape, 1996;

Cuvântul pentru tape, 1998;

Hău Zăbavă pentru tape, 2005;

Fântâna tinereții, pentru flaut, violoncel şi live electronic, 2010;

Zumzet pentru mediu electronic (8 canale / stereo);

Greieri şi clopote pentru mediu electronic, 2015.

 

Muzică de film

În spatele istoriei, film documentar, regia: Iulian Capsali, 2007.

 

Lucrări cu caracter didactic

Piesă pentru trompetă şi orchestră de coarde, 1987;

Două legende pentru orchestră de coarde, 1987;

Mozaicul pentru pian la patru mâini, 1993;

Dominante pentru trombon solo, 2011.

Playlist

*

*

*

*

*

[1] http://www.ucmr.org.ro/Texte/RV-6-2017-1-AApostu-De-vorba-cu-NT.pdf, p. 14

[2] Ibidem, p. 17-18

[3] Sfântul Efrem Sirul, Imnele Naşterii şi Arătării Domnului, Editura Deisis, Sibiu, 2010, prezentare de Diac. Ioan I. Ică jr., p. 6-7

Advertisements