O povestire la plecarea Mariei KREISS

Mama 4Este foarte greu să scrii despre prietenii iubiți, atunci când pleacă… dincolo. Cumva tot amâni, tot ocolești tristețea de a-ți aminti cum a fost, nu vrei să retrăiești șocul despărțirii definitive. Când prietenul este nespus de drag și apropiat, un membru al familiei într-un sens, așternerea câtorva rânduri – a poveștii ființei iubite și pierdute – devine un exercițiu al durerii.

Dar despre Maria Kreiss trebuie să scriu, orice ar fi, chiar dacă au trecut mai multe luni de la moartea sa. Gândurile mi se tot adună și le tot aștern într-un carnețel, și parcă… nu știu de unde să încep.

Maria Kreiss – sau Marga, cum îi spuneam noi – doamna Marga sau… mama noastră, nu era ceea ce am putea numi o celebritate. Lumea nu a auzit de Maria Kreiss, decât câteva sute de oameni ce i s-au perindat prin viață într-un du-te-vino constant, și de care ea a avut grijă așa cum numai o mamă poate avea. Maria Kreiss a fost un om bun și frumos, iar povestea sa trebuie cunoscută – pentru că poveștile despre oameni buni și frumoși ne fac mai bogați.

Maria a fost căsătorită cu Eugen Kreiss – unul dintre cunoscuții dirijori de cor ai micii noastre comunități muzicale românești – coordonatorul unui număr important de formații corale dar, mai ales, al Coralei Dumitru D. Botez – unde am avut și eu marea bucurie de a cunoaște familia Kreiss și unde am rămas să cânt vreme de vreo 15 ani – de pe când eram doar o adolescentă ce nu știa citi notele, până la absolvirea Conservatorului.

Maria Kreiss s-a ocupat, ani de-a rândul, de tot ceea ce ținea de organizarea și bunul mers al activității noastre muzicale – o activitate ce mă copleșea fie și numai când încercam să mă gândesc la ea – căci dacă este greu să ai grijă de douăzeci și cinci de copii în clasă, în cadrul unei activități didactice, lăsați-mă să vă spun că este mult, mult mai greu să coordonezi șaizeci de adulți, fiecare cu dorințele, nevoile și părerile lor – și nu numai în cadrul celor 5-10 ore de repetiții săptămânale, dar în repetițiile generale, în concerte și deplasări. În timp ce dirijorul, domnul Eugen Kreiss, se ocupa de coordonarea activității muzicale, de asimilarea repertoriului, “secretara sa” – cum cu afecțiune o numea de doamna noastră Maria, se ocupa de tot restul.

edfErau multe de făcut. Corul nostru era format în mare parte din amatori, necunoscători ai teoriei muzicii și cititului partiturilor, așa încât dirijorul nostru trebuia să se concentreze exclusiv pe învățarea pieselor – dificile, cel mai adesea, căci eram ambițioși. Maria făcea tot restul, de la prezență la găsirea unei săli pentru repetiție, la sărbătorirea zilelor de naștere a colegilor de cor, la chestiuni administrative dificile;  dacă cineva lipsea, suna să se intereseze de ce, să afle dacă nu cumva s-a întâmplat ceva, dacă – poate – colegului îi era rău sau avea vreun necaz, iar dacă era așa, ea știa să ne mobilizeze pe toți – și toți ajutam cum puteam colegul respectiv. Cu alte cuvinte, Maria știuse să ne transforme – dintr-o asociație corală – într-o familie.

Mai ales cu cei mai tineri era de o generozitate extremă, de o generozitate dincolo de cuvinte, protejându-i feroce de orice posibil rău, așa cum doar o mamă poate face – și de aceea noi – toți – o consideram astfel. Aveam colege ce erau studente la secția instrumentală a Conservatorului, fiind lipsite de posibilități financiare. Le-a făcut rost nu numai de instrumente, dar le-a procurat rochii minunate pentru examenul final și pentru concerte. Să fii iubit și îngrijit de Maria era… frumos. Simțeai că ai un rost.

Serii întregi de tineri s-au perindat prin casa ei, și pe la cor, și au fost îngrijiți de ea. Numele nu-și au rostul; dar și eu am fost una dintre acele făpturi tinere ce s-a aciuat lângă aripa ei. Hotărând că vreau să urmez Conservatorul, deși nu aveam defel studii muzicale precedente Maria și soțul său, Eugen Kreiss, m-au primit să studiez în casa lor, acolo deprinzând tainele solfegiului și dictatului muzical, ale pianului și un pic de compoziție. Când ceva mi se părea greu – și adesea se întâmpla, în loc să mă compătimească, Maria se burzuluia la mine, spunându-mi că niciun om care și-a plâns vreodată de milă nu a ajuns să realizeze ceva, și că strategia ei, pe care își dorea să o deprind și eu, era o îndârjită perseverență în tot ceea ce întreprindea – și într-adevăr, nimeni nu îi putea refuza acestei puternice ființe ceva – începând cu cereri de sponsorizare și terminând cu solicitarea unui… autocar! Nu știu cum făcea, dar te convingea întotdeauna de punctul ei de vedere – pentru că era unul sănătos și, mai ales, profund moral.

Maria era unul din acei rari îngeri ai cinstei depline. Era atât de convinsă că lucrurile trebuie făcute drept și frumos în viață, încât te rușinai numai la gândul că ai putea face ceva ce ar dezamăgi-o – și sper că nu am făcut-o, niciodată. Această verticalitate morală, rară astăzi, spre profunda noastră nefericire, o făcea să fie iubită de toți. O iubeau vânzătoarele de la micuțul magazin lipit de locuința sa, precupețele din piață, florăreasa, vecinii de vizavi, colegii de cor și părinții lor, bătrânii și tinerii deopotrivă, copiii mai ales – pentru care avea mereu prin buzunare câte ceva dulce.

Cu puțin înainte de plecarea ei din această lume, am vizitat-o cu Irina mea, ce avea încă 3 ani. A întâmpinat-o cu brațele deschise, cu prăjituri și cu jucării și am petrecut o după-amiază minunată împreună, copila mea fiind absolut fermecată de doamna și domnul Kreiss, iar selfie-ul pe care ni-l făcuserăm împreună cu acea ocazie și pe care li-l printasem – îl păstrau în bibliotecă, într-un loc special dedicat tuturor copiilor ce le erau dragi.

Maria avea o colosală memorie muzicală și o voce de alto gravă, timbrată, bogată și puternică. Ani întregi am stat lângă ea la cor, învățând repertorii întregi, cântând împreună, ascultându-ne una pe alta, sprijinindu-ne una de cealaltă. Uneori, o mai durea piciorul; deseori, mă durea inima și mă sprijineam de brațul ei cald și puternic, iar ea de al meu. Iar când a plecat, fulgerător, din lumea aceasta, m-a durut inima – mai adânc și mai puternic decât în alte dăți, și cred că din ziua aceea nu am mai putut să cânt niciun cântec din voce.

Maria avea grijă de toată lumea, și mai ales de cei mai puțin norocoși. Îi plăcea să ajute pe toată lumea, ocrotea animale – avea în curtea sa cele mai diverse făpturi, un cățel fără un ochi, o pisică ce avea piciorușele din spate deformate, chiar și un porumbel ce ce-și frânsese aripile și fusese așezat într-o amplă volieră și îngrijit cu devotament – și pe care-l numea, cu afecțiune, vulturul mamii. Nu cred că vreodată a rănit un fluture.

Maria credea că totul pe lume are un rost. Îi erau dragi tradițiile, lucrul făcut temeinic, cum trebuie. Făcea prăjituri minunate și mâncăruri ce ar fi dat gata pe orice ministru (și chiar îmi amintesc de un moment în care i-a dus o prăjitură în trei culori… Ministrului Transporturilor, acesta rămânând oarecum surprins de gest, dar mâncând prăjitura cu poftă și telefonând, apoi, pentru a mulțumi și… a cere rețeta!). Ah, prăjiturile făcute de mâinile dragi ale Mariei. Făcea cam 20 de litri de mucenici pe 9 martie, pentru că erau pur și simplu cei mai buni din lume, un lucru ce putea fi confirmat de oricine gusta o singură dată din ei. Totul era bun, până și sandwich-urile cu pâine și unt pe care mi le făcea când aveam câte o deplasare, căci aveam rău de mașină și mai eram și vegetariană, iar ea știa… mofturile și problemele tuturor.

De toate m-a învățat să fac: cum să pregătesc sarmale; cum să vopsesc ouă ca să iasă frumos, cu modele de frunze de leuștean; cum să fac borș “ca la mama acasă” (deși mama mea nu făcuse vreodată borș); cum să fac dulceață care să nu mucegăiască după o lună de ținut în cămară, cum să spăl geamurile cu oțet; cum să fac să dispară mirosul de animal din casă (căci și eu adunam toate jivinele). De la Maria am învățat mult.

Maria Kreiss (născută Voica) s-a născut pe 18 iulie 1935 în București. A lucrat ca dactilografă, apoi ca asistent de farmacie după efectuarea studiilor în domeniul respectiv. Înzestrată cu o voce frumoasă și având încă din anii adolescenței o profundă pasiune pentru muzică, a colaborat cu diferite ansambluri vocale, instrumentale și de dansuri. Și-a cunoscut soțul, pe Eugen, într-o perioadă când cânta la mandolină în cadrul unei mici formații instrumentale – afecțiunea lor reciprocă înfiripându-se imediat și durând… o viață întreagă.

Maria a părăsit această lume fulgerător, în brațele soțului său și a fiului lor, Mugur, în urma unui stop cardiac, pe 19 noiembrie 2018. Am petrecut, lângă ea, o ultimă oră, depănând alături de familia copleșită de durere amintiri dragi, despre tot ce am trăit împreună – lucruri frumoase, lucruri grele, toate de-ale vieții, cu bune și rele deopotrivă. Maria Kreiss a fost centrul vieții și sufletul celor cărora le-a dăruit prinosul dragostei sale. Niciun cuvânt, scris sau rostit, nu va putea alunga durerea pierderii sale, dar povestea sa – frumoasă, cum și ea era, trebuie să dăinuie și să fie citită și împărtășită.

Somn lin, Marie scumpă!

Veronica ANGHELESCU

Portret Mama

Foto si portret: Mugur Kreiss

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s