Povestea unei voci de aur, a unui suflet de aur: Soprana Cornelia Angelescu

3Eram studentă în anul I la Facultatea de Muzică a Universității Spiru Haret când am avut bucuria și onoarea de a o cunoaște pe doamna profesoară Cornelia Angelescu. Știam că trebuie să urmez cursurile de canto clasic, un curs complementar ce avea drept scop familiarizarea tuturor studenților cu principiile acestei nobile și dificile arte. La fel ca și pianul complementar, cursul urmărea o deprindere a unor noțiuni generale și o parcurgere, o asimilare a unui repertoriu consacrat, în funcție de tipul de voce pe care îl avea fiecare dintre noi. Eu, la cor, eram la partida de alto; auzisem că profesoară îmi va fi o celebră soprană, astfel încât eram emoționată și timorată la primul meu seminar individual. Nu cântam grozav din voce, nu îmi plăcea să mă aud cântând, dragostea mea cea mare erau instrumentele – clarinetul! Pianul! Nicidecum propria-mi voce.

Am intrat, așadar, în micuța sală de studiu, neștiind la ce să mă aștept și fiind sigură că nu voi fi capabilă să scot un sunet corect, iar doamna profesoară va râde de mine, în cel mai bun caz.

Întâlnirea cu doamna Cornelia Angelescu – da, însăși marea soprană! – a fost unul dintre cele mai frumoase momente ale vieții mele. Am întâlnit o ființă de o noblețe sufletească rară, cu un tact și un talent pedagogic rar întâlnite, de o frumusețe greu de transpus în cuvinte. Am îndrăgit-o din prima clipă și o voi purta în suflet pentru totdeauna, așa cum facem cu toți marii noștri profesori și dragi prieteni.

Voi mai reveni asupra activității pedagogice, acum, însă, doresc să vă împărtășesc din bogata sa activitate.

Cornelia Angelescu s-a născut la 25 iulie 1939 în Corbeni, o mică așezare în comuna Racovița a județului Brăila, o zonă liniștită, cu oameni harnici și muncitori. Părinții săi, Otilia și Nicolae, observă de timpuriu aplecarea sa către muzică, astfel că o încurajează să înceapă studiul pianului de la vârsta de 6 ani – din 1945. Între 1946 și 1956 urmează cursurile ciclului primar de învățământ și apoi ale celui liceal, urmându-și pasiunea pentru muzică. De la vârsta de 12 ani începe studiul canto-ului clasic, având-o drept profesoară pe solista Operei Române, Zâna Săvescu.

Cariera muzicală începe să se contureze firesc, ferm – astfel că, în 1948, este admisă în Corul de Copii Radio, cor prestigios și mult îndrăgit de publicul românesc și cel de peste hotare – va rămâne aici până în anul 1954.

În momentul în care vocea evoluează, Cornelia Angelescu va efectua tranziția de la corul de copii la cel de adulți; între 1958 – 1961 făcând parte din Ansamblul CCS – Casa de Cultură a Studenților, un alt ansamblu binecunoscut și îndrăgit.

Studiile de canto efectuate la Conservatorul Ciprian Porumbescu – precum se numea pe atunci Universitatea Națională de Muzică din București – au reprezentat o continuare firească a acestui parcurs muzical. Cornelia Angelescu a fost admisă la secția de canto – interpretare muzicală în anul 1961, absolvind în anul 1966 (cursurile de licență durau 5 ani în acea perioadă). Între 1963-1968 a efectuat asistență la cursurile de măiestrie vocală, interpretativă şi pedagogică a artistei Magda Ianculescu, soprană de notorietate internațională, voce excepțională prin amploare, timbru și tehnică stăpânită la perfecție – cu desăvârșit talent pedagogic.

Dintr-o dorință de constantă perfecționare, Cornelia Angelescu urmează mai multe stagii de pregătire, printre care și cele organizate de Petre Ştefănescu-Goangă şi pe cel al Iolandei Mărculescu – alți doi binecunoscuți artiști ai scenei românești. În 1970, în urma unei audiții efectuate la Opera Română de către marea cântăreață română Viorica Krauss-Ursuleac, a fost acceptată la Cursul de canto de la Internationale Sommer Akademie des Mozarteum din Salzburg – Austria, faimoasă instituție de învățământ cu neștirbită reputație internațională.

Cariera sa la Opera Națională Română a fost fructuoasă și plină de succese, așa cum era de așteptat pentru o persoană care, pe lângă talentul nativ, debordant, mai era înzestrată și cu o extraordinară putere de muncă și dorința de a-și depăși constant propriile limite, demonstrând că, atunci când ne propunem ceva și muncim din greu pentru acel lucru, el se va îndeplini și ne va întrece, chiar, așteptările – o trăsătură de caracter pe care a transmis-o și studenților săi, în frumoasa carieră pedagogică ce a precedat și urmat activitatea de scenă. Dar revenind la Operă, s-a alăturat colectivului acestei instituții la 1 februarie 1969, în calitate de solistă, rămânând aici până în anul 1990. O excepțională carieră de 21 de ani în slujba muzicii de operă!

Deja debutase pe scena aceleiași instituții, cu câțiva ani în urmă, în 1964, cu rolul Tebaldo din Don Carlos de Giuseppe Verdi. După angajare, au urmat numeroase roluri, am putea spune toate rolurile mari dedicate repertoriului de soprană de către compozitorii clasici, romantici, postromantici și cei din perimetrul țării noastre. Motanul încălțat din opera cu acelaşi nume de Cornel Trăilescu; Serpina din La serva padrona de Giovanni Battista Pergolesi; Blonda din opera Răpirea din Serai de Wolfgang Amadeus Mozart; Norina din Don Pasquale de Gaetano Donizetti; Rosina din Bărbierul din Sevilla de Gioachino Rossini; Olimpia (Păpușa) din Povestirile lui Hoffmann de Jacques Offenbach; Marcelina din Fidelio de Ludwig van Beethoven; Adela din Liliacul de Johann Strauss; Despinetta din Cosi fan tutte de Wolfgang Amadeus Mozart; Elisetta din Căsătoria secretă de Domenico Cimarosa; Papagena din Flautul fermecat de Mozart; Pamina din Flautul fermecat; Rosalinda din Liliacul de Johann Strauss; Micaela din Carmen de Georges Bizet; Mimi din Boema de Giacomo Puccini.

Majoritatea acestor roluri ne sunt binecunoscute; însă se cuvine să remarcăm dificultatea intrinsecă a unora din acestea (rolurile din operele lui Rossini, Mozart sau Bizet, de o excepțională muzicalitate, necesită o execuție impecabilă, fără greșeală sau ezitare și cu grijă pentru cel mai mic detaliu – cel ce a văzut vreodată o partitură de Rossini, știe la ce mă refer. Cornelia Angelescu a construit neobosită roluri dintre cele mai diverse, transpunându-se în fiecare săptămână într-un alt personaj, intonând pasaje diferite ca stil, ca intensitate dramatică și construcție. Un actor doar memorează textul pentru a da viață personajului său. Un cântăreț de operă trebuie să memoreze textul, muzica, mișcarea scenică și să găsească în sine însuși capacitatea de a contura în manieră credibilă și autentică un personaj care să conducă spectatorii spre starea în care vor fi fiind capabili să contemple… sublimul. Aplaudată la scenă deschisă în seri fără număr, Cornelia Angelescu a schimbat inimile și gândurile tuturor celor ce au venit să admire personajele cărora le-a dat viață.

Aș vrea să menționez și alte roluri, tocmai pentru a ilustra această minunată diversitate a activității sale pe scena Operei Române: Gilda din Rigoletto de Giuseppe Verdi; Esmeralda din Mireasa vândută de Bedrich Smetana; Ortlinde din Walkiria de Richard Wagner; Siebel din Faust de Charles Gounod; Rowen din Micul coşar de Benjamin Britten; Sevastiţa din Bălcescu de Cornel Trăilescu; Anna din Nabucco de  Giuseppe Verdi; Fata polovţiană din Cneazul Igor de Borodin; Doamna Mequinez din Inimă de copil de Carmen Petra Basacopol; Tebaldo din Don Carlos de Giuseppe Verdi; Euridice din Orfeu de Gluck; Violeta din Traviata de Giuseppe Verdi; Barbarina din Nunta lui Figaro de Wolfgang Amadeus Mozart; Annchen din Freischutz de Karl Maria von Weber; Frau Silberklang din Directorul de scenă de Wolfgang Amadeus  Mozart; Amor din Orfeu de  Gluck; Griletta din Farmacistul de Joseph Haydn; Frasquita din Carmen de Bizet; Kamadeva din opera Decebal de Gheorghe Dumitrescu; Ellen din Lakme de Leo Delibes; Poussette din Manon de Jules Massenet; Nancy din Albert Herring de Benjamin Britten.

Bărbierul din Sevilla este opera mea preferată, o lucrare muzicală pentru care am o venerație supremă. După ani de Conservator, în aceeași instituție în care a studiat și Cornelia Angelescu, de câte ori am avut posibilitatea de a vedea Bărbierul din Sevilla m-am simțit privilegiată. Oare cum trebuie să fie să dai viață unui personaj din această operă? Și pentru că și Cornelia Angelescu mărturisea că unul dintre cele mai dragi roluri – poate chiar cel mai drag din întreaga carieră – a fost cel al Rosinei, să ne amintim câteva detalii despre această desăvârșită creație.

Sub fereastra Rosinei (nu am avut, din păcate, ocazia să o văd pe Cornelia Angelescu în acest rol, dar mi-o imaginez în vii detalii!) contele Almaviva a adunat o mică orchestră, cântându-i acesteia o serenadă, în care își mărturisește sentimentele. Rosina este, însă, păzită de către tutorele său, bătrânul medic Bartolo, care la rândul său vrea să o ia pe Rosina de soție, pentru a obține averea acesteia. Apare un personaj ciudat, Figaro, bărbierul orașului Sevilla, care își cântă bucuria de a trăi și calitățile umane specifice creației sale (cavatina Largo al factotum). Contele Almaviva își mărturisește iubirea sa fără speranță pentru tânăra pe care a întâlnit-o în timpul unei vizite la muzeu. Figaro își ia angajamentul de a-l ajuta, având acces în casa lui Bartolo, căruia îi face diferite servicii. În acest timp, Rosina aruncă de la balcon un bilet pentru necunoscutul ei adorator, bilet care, în ciuda încercării lui Bartolo de a-l intercepta, ajunge la conte, care îi răspunde printr-un cântec plin de pasiune. Pentru a se asigura că Rosina nu este atrasă de titlul său nobiliar, îi spune că este un student sărac, pe nume Lindoro.

Bărbierul elaborează o strategie ingenioasă pentru a-i face pe cei doi îndrăgostiți să se întâlnească, în ciuda supravegherii și precauțiilor exagerate ale tutorelui Rosinei. Contele se travestește în soldat și intră în casă, având asupra sa un ordin fals, care să-i permită să staționeze în locuința lui Bartolo; pentru a nu da de bănuit, el simulează că este sub influența alcoolului.

Rosina se gândește cu speranță la apariția tânărului Lindoro în viața ei, hotărâtă fiind ca această iubire să se împlinească în ciuda tuturor obstacolelor ce ar putea surveni. Ea dă glas iubirii sale în cavatina Una voce poco fa, una dintre cele mai frumoase momente muzicale din întreaga perioadă romantică. Compozitorul a reușit să realizeze linia melodică folosindu-se de nenumărate pauze, pentru a evidenția firea capricioasă, plină de ezitări, a Contelui, dar plină de elanul tinereții.

Ornamentele bogate ale acestei arii, într-o explicație oferită de Stanislavski, zugrăvesc ceea ce cuvântul nu poate să exprime: un caracter capricios, dublat de un dram de cochetărie de bun gust.

Bartolo descoperă că nimeni nu îl cunoaște pe soldatul care îl deranjase, crezând că este vorba despre un spion. Meditând asupra faptelor, primește deodată o altă vizită din partea așa-zisului Don Alonso, profesor de muzică, venit să îl înlocuiască pe Don Basilio, profesorul ei obișnuit, care este bolnav. Don Alonso, în fapt tot Almaviva sub o altă înfățișare, încearcă să câștige încrederea lui Bartolo. Când vine Rosina, începe să-i dea lecții de canto. Fata, care îl recunoaște imediat, începe să cânte rondoul din Precauții inutile, o “operă la modă”, introducând în el cuvinte de iubire pentru Lindoro: Contro un cor che accende amore

Împotriva acestei muzici moderne de neînțeles, Bartolo contrapune  arie din tinerețea sa – arietta Quando mi sei vicina, care este însă brutal întreruptă de sosirea lui Figaro care începe să îl bărbierească pe  Bartolo, iar cei doi pot vorbi în sfârșit, neîntrerupți. Fuga îndrăgostiților este zădărnicită, în ciuda tuturor precauțiilor luate de Figaro. După nenumărate alte aventuri, Contele și Figaro pătrund pe furiș în casa lui Bartolo, pentru a o răpi pe Rosina, Contele alegând, în sfârșit, să-și dezvăluie adevărata identitate. Fuga întârzie din cauza nesfârșitelor declarații de iubire, cei doi fiind surprinși de Basilio și de notar, chemați de Bartolo pentru a oficia căsătoria sa cu Rosina. Almaviva îi amenință cu pistolul, obligându-i să oficieze, de fapt, căsătoria sa cu Rosina. Toți sărbătoresc triumful iubirii care a învins toate greutățile.

Prin rafinamentul expresiei pline de spontaneitate, prin ritmurile multiforme, prin modularea fantezistă a discursului muzical, Bărbierul din Sevilla mânuiește abil satira și ironia, cu distincție și eficacitate, fără a deveni ostentativ în limbaj. Motivele ariilor Rosinei nu sunt simple melodii plăcute auzului. Limbajul muzical este precis și direct, descrie și caracterizează, evocând stilul cristalin, spiritual, fără irizații afective, al muzicii secolului al XVIII-lea. Nu este deloc de mirare că a fost unul dintre rolurile ce s-au mulat perfect pe temperamentul Corneliei Angelescu, fiind unul dintre rolurile în care, efectiv, a strălucit.

Activitatea muzicală a Corneliei Angelescu nu se rezumă numai la rolurile construite și interpretate pe scena Operei. A participat la nenumărate alte spectacole și puneri în scenă, pe toate marile scene ale Bucureștiului și celorlalte orașe ale țării, precum și peste hotare: Studioul Conservatorului, Studioul de Concerte Radio, Sala Mică a Palatului, Ateneul Român, Sala ARLUS, Sala Clubului Învățământului, Sala Mare a Casei Centrale a Armatei, Casa Universitarilor, Clubul Diplomatic București, Sala Dalles, Sala Palatului, Sala CCA, sălile teatrelor dramatice și lirice din toate marile orașe ale României, fiind aplaudată pretutindeni.

Turneele în străinătate au fost, de asemenea, numeroase. Încă din 1966, avea să călătorească în Franța, în calitate de solistă a celebrului ansamblu Doina Bucureștiului, concertând în castelele de pe Valea Loarei și la Paris. Au urmat vizite la Bayreuth, în Germania, în 1968 și 1969 – când a interpretat Les illuminations de Benjamin Britten; numeroase concerte la Salzburg, în Austria, în 1970; un turneu la Berlin în 1975 (cu opera Don Carlos) și în 1983; în Franța, în 1974; în fosta Iugoslavia, în 1976, cu rolul Gildei din opera Rigoletto (ce mult mi-aș fi dorit să o pot vedea în acest rol!), multiple turnee în Rusia, la Moscova, în 1984.

Activitatea sa este întregită de numeroase imprimări ce se păstrează astăzi în Cardexul Radio. A înregistrat arii și duete de operă, canțonete, valsuri și cinci opere integrale, Fidelio de Ludwig van Beethoven, Farmacistul de Joseph Haydn, Înțeleptul Socrate de Georg Philipp Telemann, King Arthur de Henry Purcell și Erculean de Iacob Mureșianu.

Numeroasele premii obținute nu fac decât să întregească portretul unei personalități pe care mă simt mândră și nespus de fericită că o cunosc! Ordinul Meritul Cultural în grad de cavaler, acordat prin decret prezidențial în anul 2004 reprezintă o recunoaștere națională a muncii depuse vreme de decenii pe tărâmul artei.

În încheierea acestui modest portret, am rugat-o pe Cornelia Angelescu să ne împărtășească un buchet de sfaturi, utile pentru toți cei ce i-au fost studenți printre care mă simt deosebit de onorată să mă fi aflat printre aceștia.

Ne-a împărtășit faptul că răbdarea este virtutea care stă la baza formării profesionale a unui artist cântăreț. Această virtute a fost exersată și de domnia-sa în ani îndelungați de studiu, practică și constantă autoperfecționare.

O zestre vocală generoasă este, desigur, indispensabilă, însă aceasta trebuie să facă bună pereche cu răbdarea, pentru a fi valorificată, pentru a fi… îmblânzită și utilizată după necesitățile artei, pentru a emoționa și convinge. Mai este nevoie de intuiție muzicală înnăscută, la care să fie adăugată o pregătire teoretică serioasă, pentru a putea stăpâni cât mai ușor citirea și înțelegerea partiturilor.

Ne-a mărturisit că prețuirea studenților a obținut-o în primul rând prin dăruirea sa totală, printr-o apropiere sufletească ce i-a permis încercarea de a afla ce străluciri și calități se ascund în umbra sufletelor dornice de frumos, de artă, de dorința de a-și exprima cât mai aproape de perfecțiune pasiunea pentru muzică.

Nu îmi rămâne decât să aplaud aceste nobile cuvinte și să mă înclin în fața unei artiste desăvârșite și a unui om pe care sunt fericită că îl cunosc!

 

Veronica ANGHELESCU

 

This slideshow requires JavaScript.

 

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s